Caterpillar anunță lansarea excavatorului M323 Next Generation, conceput special pentru aplicații feroviar-rutiere

o Modificările aduse cabinei îmbunătățesc confortul, siguranța și vizibilitatea operatorului.

o Acces mai ușor la punctele de service și întreținere.

IRVING, Texas, March 7, 2025― Caterpillar a modernizat excavatorul feroviar-rutier M323F, anunțând un nou model, construit pe platforma de generație viitoare a companiei.

Acest utilaj de generație nouă crește eficiența, productivitatea și confortul operatorului. Reproiectarea lui a însemnat integrarea la scară extinsă a sugestiilor utilizatorilor din teren.

excavator feroviar M323F

„Capacitatea excavatorului M323F de a trece fără efort de la modul de deplasare pe șine la cel rutier l-a transformat într-un utilaj recunoscut în rândul operatorilor din întreaga Europă. Prin introducerea modelului M323 Next Generation, nu doar deschidem mai departe un sector către avantajele platformei de generație viitoare, dar sporim și atractivitatea acestui utilaj, oferind o configurație de platformă adaptabilă unei baze de clienți mai largi”. M323 este o perfecționare completă a modelului M323F, cu accent pe confortul operatorului, ușurința de service, performanță și siguranță. Singurul lucru pe care nu l-am schimbat este motorul, care rămâne același fiabil Cat® C4.4, cu o putere de până la 129,4 kW, cu tracțiune integrală și respectând standardul EU Stage V.”

Jerome Perard

Expert marketing pentru piața europeană


Pe excavatorul feroviar-rutier M323 sunt disponibile două tipuri de transmisie – hidrostatică (9A) și prin fricțiune (9C) – și pot fi utilizate fie în configurația Long Tail, fie în cea Short Tail. O soluție hibridă care combină opțiunile hidrostatice și cea prin fricțiune este, de asemenea, disponibilă pentru a oferi o valoare maximă și a respecta reglementările la nivel național.

Confortul îmbunătățit al operatorului este unul dintre cele mai importante aspecte ale acestei actualizări de generație viitoare, modelul M323 având acum o cabină ce poate acomoda atât operatorul, cât și un ocupant secundar. Noua cabină oferă o vizibilitate frontală mai bună, iar decizia Caterpillar de a coborî înălțimea contragreutății a îmbunătățit și vizibilitatea în spate. Mai mult, noua configurație 9C Long Tail oferă acum aceeași vizibilitate ca modelul standard.

Revizuirea cabinei a îmbunătățit și accesul înăuntru, în timp ce simpla adăugare a unor trepte iluminate sporește siguranța. Tehnologiile de siguranță pentru care utilajele Caterpillar sunt recunoscute sunt o prezență continuă pe excavatorul feroviar-rutier M323.

excavator M323

„Ușurința întreținerii și service-ului continuă să fie prioritară primele cerințele utilizatorilor, motiv pentru care ne-am concentrat pe îmbunătățirea sarcinilor de alimentare cu combustibil și AdBlue, precum și pe asigurarea unui acces simplificat la baterie”, a mai spus Perard.

Modificările de acces la punctele de control, inclusiv la compartimentele motorului și de răcire, elimină dificultățile asociate sarcinilor zilnice de întreținere – făcându-le mai ușoare și mai rapid de finalizat.

Noul excavator M323 nu se zgârcește nici în termeni de performanță. Inginerii Caterpillar au lucrat asiduu pentru a îmbunătăți eficiența clienților în operațiunile zilnice, cu ajutorul noii pompe hidraulice, compresorului mecanic de aer și capacității crescute de cuplu de rotire. În plus, la nivelul șasiului inferior al utilajului sunt disponibile conexiunile electrice suplimentare, pentru instalarea sistemelor auxiliare.

În ciuda îmbunătățirilor la nivel de funcții și design, M323 își păstrează aceeași masă operațională de 23 de tone.

Chiar dacă, din dorința de a fi la fel de familiar, își păstrează numele de model, excavatorul reproiectat M323 este un utilaj complet nou din toate punctele de vedere. A oferi o configurație de platformă adaptabilă pentru fiecare industrie, cu opțiuni pentru segmente specifice și, totodată, a ridica siguranța, confortul și performanțele utilajului la noi standarde înseamnă stabilirea unui nou punct de referință, cu o valoare superioară, ce îndeplinește direct așteptările operatorilor.” Pentru mai multe informații despre excavatorul feroviar-rutier Cat M323, contactați reprezentantul local Cat sau accesați pagina https://bm-cat.com/ro/.

Articol conex
Utilajele premium vs echipamentele low-cost: unde se vede diferența după câțiva ani de exploatare?
Utilajele premium vs echipamentele low-cost: unde se vede diferența după câțiva ani de exploatare?
Prețul de achiziție atrage atenția prima dată. Totuși, după 2–5 ani de lucru intensiv pe șantier, diferențele reale dintre un utilaj premium și unul low-cost devin evidente în costuri, disponibilitate și performanță constantă.  Dacă gestionezi proiecte de infrastructură, construcții sau peisagistică, știi că fiecare oră de funcționare contează. În evaluarea...
Școala Operatorilor BMRO: investiția care transformă experiența în performanță
Școala Operatorilor BMRO: investiția care transformă experiența în performanță
În domeniul construcțiilor, al exploatărilor de agregate sau al aplicațiilor industriale, performanța unui utilaj nu depinde doar de tehnologia încorporată, ci și de persoana aflată la manșă. Chiar și cele mai moderne echipamente pot funcționa sub potențial dacă nu sunt exploatate corect, în timp ce un operator bine pregătit poate...
Bergerat Monnoyeur România – soluții complete pentru industria feroviară
Bergerat Monnoyeur România – soluții complete pentru industria feroviară
Bergerat Monnoyeur România este Dealerul Cat® pentru România și Republica Moldova și unul dintre principalii furnizori de echipamente, servicii și soluții tehnice dedicate proiectelor de construcție, întreținere și modernizare a infrastructurii feroviare. Prin expertiza acumulată în domeniul utilajelor, motorizării și serviciilor post-vânzare, Bergerat Monnoyeur oferă partenerilor din sectorul feroviar soluții...